Powered By Blogger

duminică, 14 mai 2017

Dragostea paternă...


vertical








Cartea care m- a emoționat enorm pe tema dragostei paterne este cea în care Selma Lagerlof abordează subiectul cu mare măiestrie. Am citit multe pagini despre iubirea necondiționată a mamei, despre dragostea bunicilor pentru nepoți dar prea puțin despre " ascunsa" dragoste a tatălui pentru fica lui. Romanul este scris cu cuvinte simple dar pare că transcede timpul, rațiunea și condiția de muritor. Tatăl- Jean Andersson - care - și divinizează copila, își regăsește refugiul în nebunie, singura cale suportabilă pentru supraviețuire atunci când aceasta părăsește " coliba" părintească. Klara Gulla pleacă să facă rost de bani pentru părinți, să- i ajute să- și păstreze casa...Atmosfera ținuturilor, descrierea comunității de oameni simpli și onești, rutina zilnică prezentate în roman emană o emoție specială, o curiozitate și trăiri complexe.
           Aceste sentimente  m- au determinat să retrăiesc și să înțeleg  momente din copilărie când petreceam alături de tata cu veselie, intensitate și mare bucurie. Dragostea paternă cred că e una
specială, ascunsă, nebănuită, tainică și extrem de profundă...

                               Respect pentru tații care se implică în viețile copiilor lor!