Dărnicia – o virtute

 La „Clubul poveştilor” copiii au făcut cunoştinţă cu minunata carte a lui Silverstein Shel, Copacul cel darnic.

Povestea  a stârnit imaginaţia copiilor (dar şi compasiunea lor) iar provocarea a fost fructificată prin realizarea unui dialog – ad hoc – între personaje, aşa cum fiecare în parte se imaginează: copilul – devenit adult, poate şi respectiv copacul – devenit prea bătrân.

Exerciţiul empatic a dat roade şi iată ce-a ieşit:

1.-„Dragă copacule, tu eşti ca o casă, ca părinţii pentru mine iar eu, nătăfleţ cum sunt am plecat din cuib dar îţi promit că te voi avea mereu pe conştinţă. Dar e un lucru care mă supără: am uitat sa-ţi spun mulţumesc...repet, eşti modelul meu şi sper că într-o zi te voi revedea şi mă voi juca în trunchiul tău moale şi cald pentru mine...”  (Alexia)

„- Dragă băiatule, vreau sa-ţi aminteşti de mine când vei fi mare. Dacă vei avea nevoie de mine, voi fi aici!” (Simina)

2. „- Băiatul meu, am o rugăminte la tine: (tu mi-ai luat merele, frunzele şi trunchiul) te rog ca din partea cea mică care a rămas din mine să faci un scaun; aşa voi putea fi mereu lângă cineva drag...”  (Sarah)

„- Dragă copacule, vreau să ştii ca te iubesc şi îţi mulţumesc. Aş vrea să trec pe la tine dar am o familie! Apropo...copilul meu ar vrea să te cunoască!

Cu iubiri şi mulţumiri, băiatul!” (Ionuţ)

                                                                                         

FIŢI  DARNICI  ŞI  MILOSTIVI!